Intrebari elementare.

Stiu ca in ultima vreme ne-a prins flama cu politica ceva de poveste, si sincer nu-mi place. Mi se pare o pierdere de vreme. O consider sansa perfecta de a-ti irosi energiile si nervii cu ceva ce nu merita nici scuipatu’ nostru. Totusi, de-a lungu’ timpului mi-am pus cateva intrebari. Asa ca, ii intreb acuma pe cei care ne conduc tara in tihna de-acolo din Bucuresti, si nu numai. Daca esti sau ai fost vreodata politician, citeste intrebarile astea. Si nu-mi raspunde mie, ca n-am nevoie. Raspunde-ti tie. Ce-i aia negociere? Ce-i aia o discutie politica? Ce faceti la sedinte? Defapt voi beti cafele si povestiti bancuri, asa-i? Ce inseamna o hotarare de guvern? Ce inseamna democratie? Ce inseamna socialism? Ce inseamna liberalism? Ce inseamna taranism? Sau stai! Ca asta nu mai exista demult, pardon. Ce inseamna o majoritate parlamentara? Ce inseamna sa mergi in teren…ce faceti voi cand mergeti in teren? La partid ce faceti toata ziua? Ce povestiti o zi intreaga? Ce inseamna politica? Cand te numesti “un politician bun”? Nu-i un paradox sintagma precedenta? Cum va simtiti atunci cand aprobati o lege din care unii au de castigat si altii de suferit?  Dormiti linistiti noaptea? Ce inseamna o doctrina de partid? De ce trebuie ea respectata, chiar daca uneori incalca moralitatea? Cum va vin ideile cand dati o lege, stand pe buda? Este adevarat ca intre voi sunteti prieteni? Este adevarat ca uneori mai iesiti la cate un sprit sa puneti tara la cale, chiar daca sunteti in partide adversare? Politica n-ar trebui sa fie un sistem care sa puna in functiune o tara? De ce trebuie sa fii politician ca sa ajungi intr-o functie de conducere? Mai bine un vidanjor politician decat un economist anonim? De ce dureaza o discutie intre partide cate o saptamana? De ce va sustineti spatele unul altuia, chiar daca cel sustinut a facut o boacana? Voi de ce nu platiti in fata legii ca oamenii de rand? De ce promiteti marea cu sarea cand aveti nevoie de noi? De ce dureaza asa de mult de la promisiune pana la fapta? Ce-i aia reconciliere? Parca principiile unui partid trebuiau sa fie solide. Ce-s alea locuri eligibile? Ce-s alea indemnizatii? Ce-s alea cotizatii lunare? Chiar credeti ca lumea va alege pentru un carnat, un ghiozdan sau o umbrela cu insemnele partidului?
Si acum vom aunge la partea de final. Ganditi-va bine la intrebarile ce urmeaza. De unde aveti bani? Nu-mi spuneti ca din cotizatii, pentru ca din 50 de lei de caciula de-abia va platiti intretinerea prin sedii. In campania ce tocmai a trecut s-au produs obiecte publicitare stradala de milioane de euro. De unde aveti banii astia? Sa nu-mi spuneti nici ca din donatii. Nimeni nu-i cretin la cap sa doneze atatia bani. Cine doneaza, doneaza! Dar mult mai putin de-atata. Deci, de unde aveti banii? Si mai ales, ce faceti cu cei care va raman dupa alegeri? Mai am doua intrebari si gata. De ce sunteti asa de multi? Si mai ales, ce-i aia politica? Daca ne laudam intr-una ca vrem binele tarii, de ce mai exista si politica? Nu se bat cap in cap notiunile astea? Si va mai intreb o data: dormiti bine noaptea? Ca noi nu!


Articolul este preluat de pe Blogul lui Fratica , pe care vi-l recomand si voua, pentru ca spune foarte multe lucruri interesante. Stiu ca nu va convine ca nu e un articol gandit de mine, dar atata timp cat cred in el si mare parte din el era si in capul meu, nu cred ca ii mare bai. Oricum, treceti si pe la el, ca aveti ce vedea! Garanteaza Mihaita :)

Ce uraste Mihaita

Scurta pauza publicitara chiar a fost scurta, pana la urma. Am scris asta pentru un forum, dar cred ca e acceptabil sa postez si aici. Ce uraste Mihaita? Daca intereseaza pe cineva, il invit sa citeasca!

Să încep? O sa spun de la cel mai mic rahat, până la cea mai complicată treabă. Destul de lungă lista.

1. Urăsc copiii frustraţi care probabil nu au buletin dar se visează mari şmecheri.
2. Urăsc trezitul de dimineaţă.
3. Urăsc să merg la lucru.
4. Iubesc ţara în care trăiesc, dar urăsc oamenii care locuiesc în ea şi se pare că fac tot ce pot pentru a o trage în jos.
5. Urăsc când trebuie să aştept până se încălzeşte motorul şi de-abia apoi pot porni căldura.
6. Urăsc persoanele care încearcă sa te pună la pămînt când accepţi că ai facut o greşeală sau ceva asemănător.
7. Urăsc persoanele care fac unele lucruri decât ca să pară mai bune în ochii altor persoane.
8. Urăsc persoanele care folosesc excesiv cuvântul -cocalar- fără a şti ce înseamnă.
9. Urăsc persoanele care nu vorbesc corect limba română, dar au pretenţii de genii.
10. Urăsc taxele şi impozitele impuse de statul român.
11. Urăsc să lucrez in perioada asta (lucrez pana pe 24 seara).
12. Urăsc să îmi sune telefonul. E semn rău, înseamnă că trebuie să mă ridic din pat.
13. Urăsc atunci când port o discuţie într-o oarecare măsură contradictorie cu cineva şi o terţă persoană se consideră judecător, chiar dacă nu ar fi fost nevoie.
14. Urăsc persoanele care au o casă care se dărâmă, de dimensiunile garajului meu, dar în schimb au pus beculeţe pe ea.
15. Urăsc persoanele care merg 1 an la cules de portofele sau îndreptat de banane sau huiduit de maimuţe sau mai stiu eu ce, după care vin în România şi îmărtăşesc minunatele amintiri, care bineînţeles sunt umflate cu pompa şi părţile jenante pentru povestitor sunt înlăturate.
16. Urăsc maşinile despre care se spune că sunt ţiplă dar sunt foarte departe de adevăr.
17. Urăsc persoanele care cred că orice BMW rupe norma, dar nu au condus niciodată unul.
18. Urăsc persoanele care dezvoltă un fanatism dubios pentru o anumita marcă. De exemplu aveam un vecin care avea un Mercedes 124 despre care credea ca nu există maşină mai bună. Pentru el Mercedes era cel mai cel şi aşa mai departe.
19. Urăsc persoanele care se auto-victimizează. De exemplu mergeam cu maşina şi am depăşit o Dacia 1310. La semafor ăsta cu Dacia deschide geamul şi mă întreabă daca sunt jmecher, că am X masina şi că el are Dacia. I-am spus să nu mai fie înapoiat că putea să aibă şi Porsche, tot l-aş fi depăşit, pentru că aşa am crezut.
20. Urăsc persoanele care au impresia ca sunt miezul pentru ca au maşini proaste cumpărate oricum de părinţi.
21. Urăsc să aştept în orice situaţie. La cozi, la întâlnire, să aştept ziua de mâine, indiferent. Nu îmi place să aştept.
22. Urăsc că sunt multe lucruri pe care le-am făcut greşit şi nu le mai pot îndrepta niciodată.

Cam atât. Dacă are cineva ceva obiecţii sau contestaţii, astept comentarii!

Scurta pauza publicitara

Deocamdata o sa iau o pauza cu postatul pe blogul asta. Si nu pentru ca nu am chef, dar pentru ca am ceva mai important de facut. Putin mai important. Ma refer ca deocamdata ma ocup de blogul http://NoMorePetrom.blogspot.com unde scriu despre protestele ce se desfasoara pe mare parte din intinderea tarii, de cele mai multe ori in benzinarii Petrom / OMV.

Va astept si pe acolo ca sa vedeti ce mai abereaza Mihaita :)

10 intrebuintari ale unei masini!

Nu am mai pus de multa vreme o postare intr-o oarecare masura amuzanta. Astazi ma uitam dupa o masina si in timp ce faceam asta, vorbeam cu un prieten de prin Baia Mare. Si ma intrebam eu ce s-ar putea intampla daca nu platesc impozitul :) (ca sa vezi belea). Raspunsul lui a fost ca daca nu platesc impozitul, nu o sa mai pot vinde masina. Si uite asa am inceput sa ma gandesc ce as putea sa fac eu cu o masina care nu mai functioneaza. Ce mi-a dat prin cap? Urmeaza...

1. Sa o tai si sa o fac birou, ca AICI ;
2. Sa cresc gaini in ea (chiar daca n-am);
3. Sa o transform intr-un ghiveci de flori, ca AICI;
4. Sa ii iau canapelele si sa dorm in ea;
5. Sa o fac cotet pentru caine;
6. Sa o transform in caruta pentru cal (chiar daca n-am);
7. Sa ii dau caroseria jos, pastrand doar sasiul si motorul, pentru a merge cu ele asa :D
8. Sa ii folosesc motorul pentru a scoate apa de la pompa (comoditatea ma omoara);
9. Sa ii dau jos interiorul si sa imi pun calculatorul in schimb;
10. Sa pun o cada inauntru, sa pot face baie direct in masina;
11. Sa ii dau jos capota de la portbagaj si sa ii pun o bancuta acolo. Asta chiar cred ca o voi face candva!
12. Sa scriu pe ea tot felul de rahaturi impotriva statului roman, si sa fac plangere conform careia mi-a fost vandalizata masina (ca sa nu iau amenda / dosar penal);
13. Sa ii pun un WC in locul scaunului soferului, si astfel as fi primul om de pe planeta (cred) care conduce in timp ce scufunda submarine.
14. Sa ii tai acoperisul si sa pun o saltea inauntru, ca sa ma pot bronza (de parca nu as fi suficient de bronzat) si sa pot face sex in masina fara sa se loveasca cineva cu capul de plafon.
15. I-as taia botul si l-as pune pe gard :) Dar numai botul. Sus pe gard. Deasupra portii. Nu ar fi comic?


BTW, stiu ca trebuia sa ma opresc la 10, dar a inceput sa imi placa :))
Hai sa vad, ce idei mai are lumea? Ce ar putea face o persoana fizica (nu juridica) cu o masina pe care nu o poate vinde, si nici nu o poate folosi pe strada?

Ce îşi doreşte Mihăiţă?

S-a întrebat cineva vreodată ce îmi doresc eu? Sau altfel spus... INTERESEAZĂ pe careva ce îmi doresc eu?
Sincer... Nici nu îmi pasă. Dar ca sa ii raspund lui Adrenalin (chiar daca o fac al dreacu de tarziu).
 Nici nu mai stiu sigur cate dorinte trebuia sa scriu. Parca vreo 5.

1. Sa imi pot permite sa particip la fiecare etapa de drift desfasurata in Romania.
2. Sa am benzina fara numar, fara numar.
3. Sa am bani cat sa ma pot intretine (nu vreau vile, palate, ferrari, si alte animale).
4. Sa am o familie interesanta, unde sa fie armonie, bla-bla-bla.
5. Nu stiu... S-au cam terminat dorintele :)). Dar ca sa nu zica lumea ca sunt prea modest, vreau sa castig la loto :)))


Si acum ca am trecut peste treburile astea intr-o oarecare masura puerile, sa trecem la treburi mai importante, cel putin pentru mine. De exemplu planeta e blindata de pitipoance. Nu mai ai loc sa arunci un pachet de biscuiti, ca sa nu mai zic de ac, ca e plin de pitipoance. Si cel mai original e ca nu isi dau seama in ce situatie se afla...
De exemplu faza cu ochelarii de soare in casa. Sau faza cu pozele in oglinda. Sau faza cu sutienele pline de hartie igienica. Sau faza cu toale cat mai roz (pana acum ceva ani nu purtau roz decat fetitele sub 4 ani). Sau faza cu masina vopsita roz cu floricele. Sau faza cu diamantele shmanglovsky. Sau faza cu botul, care ca tot a venit vorba, e epica!

Ma rog, cred ca a observat toata lumea.
Urmeaza cat de curand un post lung si plictisitor, despre politica, sfarsitul lumii si alte rahaturi similare. Deci mai bine nu mai treceti pe aici prea curand :))

P.S.: Si poza atribuita temei cu pitipoancele, ca era nevoie!

M-am intors!

Stiu ca nu am mai dat de ceva vreme pe aici, dar am avut motivele mele! Intemeiate! Am fost plecat, am avut treaba, nu am mai vazut net o perioada, au fost mai multe situatii. Important e ca am revenit (cel putin pentru mine e important) cu forte proaspete, am o gramada de lucruri de scris pe aici, dar acum e 12:00, maine plec la munca (da, intre timp m-am angajat), deci nu am prea multe de zis!

Si totusi, merge un P.S.! Mai tine minte cineva ca am spus eu mai demult de muzica pe care o canta Santos la V8-ul lui? Mie mi se pare incredibila. Combinata cu circumstantele in care este ascultata, e orgasmic! E cineva curios sa vada cum au reactionat diversi indivizi care i-au savurat sonatele?



E bun, nu-i asa?

Bietul Eminescu... Partea a doua

Mă simt nevoit să precizez şi aici, pentru a nu se crea confuzii!
Articolul nu e scris de mine, e lung ca dreacu, l-am preluat de undeva, merita citit, credeti-ma!!




Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii

Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.

Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc.

Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi, undePoliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.

„Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.

Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare

La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura . Aici, conform declaraţiilor lui Ventura , Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura , în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni.. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti.. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă.. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.

Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.

Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc. Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.

Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.

În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi, şi fiind atins de alienaţie mintală s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.

Omorât lent prin otrăvire cu mercur

De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,

Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I.. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).

În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară.
Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic . Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica..”

Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară , cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.

P.S.: Dacă sunteţi rupţi de beţi şi aveţi permisul suspendat, SĂ NU PLECAŢI CU MAŞINA!!!