Primavara nu mai incepe cu tine...

Prima data m-am gandit ca nu prea ar fi potrivit sa scriu asta. Dupa aia m-am gandit sa il scriu, ca pana la urma care e problema? Dupa aia l-a vazut ea, mi-a parut rau, m-am simtit naspa, si l-am sters. Acum cred ca ar trebui sa existe, pentru ca e in capul meu. Nu ofer numai ce e bun din mine. Aici nu e butic, totul sau nimic.
Deci... Prima data am vazut pe la televizor videoclipul lui Holograf, intitulat "Primavara incepe cu tine", sau asa ceva.
Exceptand dansul de imperechere, sau cum se cheama modul in care se zbate Dan Bitman in videoclip, e foarte frumoasa melodia, foarte expresiva. Mi-a placut foarte mult, si inca imi mai place. Nu sunt un romantic incurabil, dar melodia asta nu are cum sa nu iti placa. Inevitabil mi-am adus aminte de... Stiu eu de cine :(
Mi-am dat seama ca primavara nu mai incepe cu ea. Era frumos inainte. Ma facea sa visez. Nu ma facea sa visez. Ea era visul meu. Era totul pentru mine. Acum nu mai e nimic. O cunosc de multa vreme. Am inceput sa ne cunoastem mai bine prin Iunie 2008, dar pe 2 Iulie 2008 eram oficial impreuna. A fost frumos. Ca in orice relatie, au existat suisuri si coborasuri. Nu stiu de ce tineam atat de mult la ea. Nu e cea mai frumoasa fata din lume. Nu ne intelegeam prea bine. Aveam mici altercatii foarte des. Dar totusi o iubeam. Pe cine incerc sa mint... Inca o mai iubesc! O iubesc mai mult ca niciodata. E acel sentiment, foarte dureros, care te incearca numai in momentele ca asta. Atunci cand realizezi cat de mult iubesti ceva, sau pe cineva, numai dupa ce il pierzi. Nu vroiam sa o pierd. Poate din orgoliu s-a intamplat totul. Ne-am despartit pentru o porcarie. Suntem amandoi foarte ambitiosi si ne e amandurora foarte greu sa lasam sa treaca. Ne-am despartit. De obicei ne impacam. Acum nu stiu in ce masura se va intampla asta. Ea nu m-a sunat, si nici eu nu o voi suna. Daca as stii ca mi-ar vorbi frumos si ar putea trece peste as suna-o chiar in momentul asta. Dar stiu ca mi-ar raspunde in sila si m-ar intreba ce vreau, pe un ton foarte umilitor. M-as simti foarte jignit de atitudinea ei, si probabil as uita care era initial scopul apelului. I-as spune ca am sunat din greseala, sau orice. As gasi o scuza. Sau macar as incerca, indiferent daca ma crede sau nu. Sunt orgolios, si nu vreau sa ma schimb. Pentru nimeni si pentru nimic. Nici ea nu e prea diferita. Am intrebat-o daca vrea sa ne despartim, si mi-a dat un raspuns care ar fi trebuit sa imi dea de inteles ca ii e indiferent, sau ceva asemanator. Mi-a spus ca “cum zic eu”. Asta m-a deranjat foarte tare. Mi-a spus ca ma iubeste de multe ori, dar tind sa cred ca a glumit cu mine. Altfel nu imi explic reactiile ei...
Ascultam deseori melodii de dragoste si ma gandeam la noi. Imi placea cand imi spunea ca ma iubeste. Simteam ca nu traiesc degeaba. Acum nu imi mai spune nimeni. Nu se poate spune ca traiesc degeaba, dar nici nu am vre-un scop anume. E pur si simplu asa cum e. E maro (a se intelege "de cacat").
Mi-ar placea sa vina la mine, sa sune la usa, sa ma ia in brate si sa imi spuna ca ma iubeste si ca nu vrea sa ne mai certam niciodata. Stiu ca asta nu se va intampla. Probabil am vazut prea multe filme. Dar asta nu ma va face niciodata sa incetez sa o iubesc. OK, exagerez. Cel putin nu ma va face prea curand sa incetez sa o mai iubesc. Si ce e cel mai urat, si ce am patit de fiecare data, de fiecare data cand incepeam sa o uit, si aveam impresia ca nu imi mai pasa de nimic din categoria lucrurilor ce aveau legatura cu ea, se intampla inevitabilul. Ne intalneam pe strada. O priveam cum vorbeste, cum gesticuleaza, cum ma priveste. E un ideal. Pentru mine constituie un ideal.

Gata cu tristetea, sper sa trec mai repede peste asta decat data trecuta.

Sper...