A mai ramas obisnuinta... Si umbra unui vis!

In ultima vreme am fost dezamagit constant. Si nu doar de o persoana, sau doar in legatura cu un fapt. E urat sa primesti suturi in c*r de la viata, de la prieteni, de la vecini, de la colegi de clasa, de la vanzatoarea de la paine, si sa te "tepeze" oricine are ocazia. Evident, cea mai dura dezamagire, si cel mai dureros sut in fund, si cea mai amara portie de "lectie de viata" mi-a fost administrata de persoana de la care ma asteptam mai putin.
E urat sa iti reproseze cineva ca nu are nicio satisfactie de la tine. Sunt curios ce satisfactie ar putea astepta cineva de la mine. Una materiala? De unde atata... Sunt elev, de-abia am bani de tigari (nici aia, cateodata), nu sunt angajat nicaieri, si oricum, nu as munci eu o luna ca un sclav in desert pentru a irosi banii castigati cu sudoarea fruntii (pe bune) intr-un week-end. Retard nu am ajuns. Satisfactie din punct de vedere sentimental? Am facut absolut tot ce mi-a stat in putere, din punctul asta de vedere. I-am oferit tot ce i-am putut oferi pentru a o face sa se simta bine. Cum ar putea cineva sa imi reproseze ca nu are nicio satisfactie de pe urma mea? Oricum, trecem peste asta, dar inevitabil se ajunge la o alta problema, care dupa parerea mea e si mai grava. Plm... Oameni suntem, copii facem, si inevitabilul se produce. Intrebarea evidenta e "da' eu pana la urma ce plm satisfactie am?". Adica... Bine, bine, eu sunt o jigodie, un nesimtit, si un magar, dar... In comparatie cu cine? Ca cu tine sigur nu! Stiu, nu e nici macar un pas in viata de la extaz la agonie, dar nu sunt eu de vina pentru asta. Stiu, am fost impreuna atata timp, dar avand in vedere ca tu ma mai iubesti doar teoretic, eu ce ar trebui sa inteleg? Ce intelegi cand imi spui ca ma iubesti? Cumva a mai ramas doar obisnuinta? Da, stiu, nu numai asta. A mai ramas si umbra unui vis. Vroiam sa crestem mari, sa traim bine (impreuna). Da, traiam un vis, era frumos, dar defapt in jurul nostru totul se naruia, si totul se prabusea, mai rau ca in '77. Asta e, toti avem pacate, trebuie sa traim cu ele, sa ne asumam raspunderea, si sa nu uitam niciodata ca nicio fapta buna nu ramane nepedepsita!!!


Si altcineva, astazi, mi-a spus ca sunt fake. Asta e o acuzatie grava, pentru ca am incercat dintotdeauna sa ma comport cat mai natural. Intr-adevar, trebuie sa te auto-modelezi, si sa iti schimbi comportamentul in functie de persoana cu care conversezi, cu care incerci sa porti o discutie civilizata (sau nu), si cu care pierzi vremea. Dar de aici si pana la a fi numit "fake", cred ca exista un drum lung care trebuie parcurs. Oricum, trecem peste, dar as fi preferat ca respectiva persoana sa se abtina de la comentarii, avand in vedere ca se afla intr-o stare mai grava de "fake-itate" decat mine. Sau cel putin asa zice lumea. Sau poate noi suntem toti niste ratati, si ea e desteapta, originala, cinstita, si "unfake".
Deci... Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita!
Asta nu trebuie uitat niciodata!

Si... Era sa uit... Nu a fost o zi in totalitate de cacat! Adrian, colegul de banca, mi-a amintit de o melodie foarte tare de la Voltaj. Mie, cel putin, mi-a adus aminte de cum era "pe vremuri"...